Plângere în instanță împotriva fair-play-ului financiar impus de UEFA

Un agent de jucători din Belgia a depus o plângere în instanță împotriva UEFA și a principiului de fair-play financiar al forului, a anunțat avocatul impresarului, Jean-Louis Dupont, informează AFP.

Impresarul Daniel Striani a depus anterior, în luna mai, și o plângere la Comisia Europeană.

„În data de 20 iunie 2013, domnul Striani a depus o plângere împotriva UEFA, pentru ca Tribunalul din Bruxelles să judece chestiunea legalității acestei reguli a UEFA în raport nu doar cu drepturile UE privind concurența, ci și cu drepturile Uniunii Europene de liberă circulație”, a precizat Dupont, într-un comunicat remis AFP.

Jean-Louis Dupont a precizat că fair-play-ul financiar duce la restricții în materie de investiții, la diminuarea numărului de transferuri și a valorii acestora, precum și la diminuarea câștigurilor, în special ale agenților de jucători.

„Această regulă afectează, pe de altă parte, dreptul la liberă circulație a capitalului, la liberă circulație a forței de muncă și la libera prestare de servicii”, a adăugat avocatul.

Agentul de jucători Daniel Striani afirma, luna trecută, că deși „scopul fair-play-ului financiar este fără îndoială lăudabil, efectele sunt nefaste”. „Nu văd de ce să se plafoneze salariile și de ce să fie împiedicat un investitor să bage bani într-un club”, a declarat Striani.

Fair-play-ul financiar promovat de președintele UEFA, Michel Platini, impune obligația unui echilibru financiar în cazul cluburilor care vor să participe în Liga Campionilor și în Liga Europa. Aceste cluburi nu pot cheltui mai mult decât câștigă.

Mediafax

Publicat: 21 06. 2013, 18:30
Actualizat: 21 06. 2013, 18:42