AC Milan a pus ochii pe Zlatan Ibrahimovic și Silvio Berlusconi va face tot posibilul pentru a-l aduce pe atacantul suedez înapoi în Serie A, informează sport.es. Patronul „rossonerilor” nu uită că în 2006 a pierdut bătălia pentru semnătura lui Ibra cu rivala Inter și dorește cu orice preț să-l înregimenteze pe atacantul evaluat de Barcelona la 50 de milioane de euro.
Berlusconi este conștient de faptul că gruparea pe care o conduce nu este capabilă să ofere această sumă catalanilor și a pus la cale un plan de bătaie pentru a-l aduce pe suedez sub comanda noului tehnician, Massimiliano Allegri. Astfel, „Diavolul milanez” se va despărți de mai mulți jucători, pentru a strânge suma necesară achiziționarea lui Ibrahimovic, care nu s-a adaptat la FC Barcelona.
Storari, vândut! Urmează Huntelaar și Flamini
Adriano Galliani a fost înștiințat de boss-ul de pe San Siro că Ibrahimovic este principala țintă în acest mercato și că trebuie că suma necesară transferului trebuie agonisită din vânzările de jucători. Primul pas a fost făcut: portarul Marco Storari a fost cedat la Juventus, pentru 4,5 milioane de euro.
Următorii pe listă sunt Huntelaar și Flamini. Atacantul olandez este dorit de mai multe grupări, ultima interesată de serviciile sale fiind Fenerbahce, care oferă 23 de milioane de euro. Flamini nu a rupt gura târgului după transferul de la Arsenal și „rossonerii” vor să se descotorosească de el, mai ales că are un salariu foarte mare: 5,6 milioane de euro.
În condițiile în care AC Milan va obține aproximativ 30 de milioane de euro din transferurile ultimilor doi, mai mult de jumătate din suma pentru aducerea lui Ibrahimovic ar fi acoperită, astfel că marea tranzacție ar avea șanse mari de concretizare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER