Plătește pentru că i-a spus lui Olăroiu că este „nepoliticos”!** VEZI cu ce sumă a fost amendat Maradona
Antrenorul echipei Al-Wasl, Diego Armando Maradona, a fost amendat de Comisia de Disciplină a Federației de Fotbal din Emiratele Arabe Unite, pentru că l-a jignit pe tehnicianul formației Al Ain, Cosmin Olăroiu, a anunțat, joi, site-ul oficial al forului de fotbal.
Potrivit sursei citate, Maradona a fost amendat cu suma de 2.450 de dolari pentru că a spus despre Olăroiu, într-o conferință de presă, că este „nepoliticos”.
Cei doi se află în conflict de la un meci disputat în luna noiembrie, când Al Ain s-a impus cu scorul de 1-0, iar tehnicianul argentinian s-a plâns că Olăroiu a sărbătorit „într-un mod nepoliticos” golul marcat de jucătorii săi. De atunci, cei doi tehnicieni s-au jignit reciproc, Olăroiu lăsând să se înțeleagă că Maradona se droghează, în timp ce fostul star argentinian a pus la îndoială capacitățile românului de a fi un antrenor bun.