Deportivo La Coruna a ajuns la un acord pentru mutarea lui Diego Rolan. Atacantul uruguayan în vârstă de 24 de ani va ajunge la gruparea galiciană la finalul sezonului, după ce contractul său cu Bordeaux va expira, informează La Voz De Galicia.
Potrivit sursei citate, jucătorul și-a dat deja pentru a venit pe El Riazor din sezonul următor. Rolan evoluează deja în campionatul spaniol, fiind împrumutat pentru stagiunea în curs la Malaga. Deportivo a încercat să-l achiziționeze pe Rolan în această vară, însă clubul avea ocupate toate locurile destinate jucătorilor extracomunitari.
Venirea lui Diego Rolan din sezonul următor ar putea reprezenta un prim semn că Deportivo se gândește serios să-l cedeze pe Florin Andone. Atacantul român a avut în această vară o ofertă importantă din Premier League, însă Deportivo nu acceptat propunerile din Anglia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER