Pleacă?** Doar egal pentru Andone în meciul cu Pirin!

„Steaua Bulgariei” nu-și revine după scandalul din ultima etapă,
atunci când suporterii au intrat în teren și i-au pus pe fugă pe
Andone și ai lui. Antrenorul s-ar putea despărți de
ȚSKA
după ultimul rezultat din campionat.
Sofioții au remizat în meciul cu Pirin, considerat pe teren
propriu, și „Fălcosul” va avea o discuție lămuritoare cu șefii
echipei.

Pancu și ai lui au remizat miercuri, scor 1-1 (0-0), în meciul
susținut, pe teren propriu, în compania formației Pirin
Blagoevgrad, contând pentru etapa a XX-a a campionatului bulgar.
Pentru ȚSKA a înscris Saidhodzha, în minutul 82.

Partida s-a disputat la Kiustendil, deoarece stadionul celor de la
ȚSKA a fost suspendat pentru trei meciuri ca urmare a incidentelor
de la meciul cu Lokomotiv Mezdra, din etapa precedentă.

La ȚSKA, Daniel Pancu a evoluat până în minutul 57, în timp ce
Florentin Petre nu a fost folosit. După disputarea a 20 de etape,
ȚSKA ocupă locul doi cu 38 de puncte, la patru puncte de liderul
Litex Loveci.

Publicat: 24 03. 2010, 17:16
Actualizat: 24 03. 2010, 17:29