Podolski a pus tunurile pe Wenger, după împrumutul la Inter: „Nu aveam nevoie de flori și bezele, dar e vorba de respect”

Lukas Podolski va evolua pentru următoarea jumătate de an la Inter, dar șansele să se întoarcă la Arsenal sunt minime după ultimele declarații. Germanul  l-a criticat destul de dur pe Arsene Wenger pentru atitudinea avută.

Piero Ausilio, directorul general al lui Inter, a făcut tot posibilul ca „Poldi” să ajungă pe Giuseppe Meazza.  El a fost cel care a purtat discuțiile cu englezii și i-a convins pe aceștia să-l lase pe german sub formă de împrumut până în vară, urmând ca italienii să plătească o clauză de reziliere a contractului dacă Podolski dă randament. Iar germanul pare convins că îi va determina pe oficialii nerazzurri să îl cumper definitiv, judecând după declarațiile belicoase la adresa lui Wenger.

Arsene Wenger nu mi-a zis nimic când am plecat. Nici măcar un telefon prin care să îmi ureze noroc. Nu aveam nevoie de flori sau de bezele, dar e vorba de respect. Să îți iei „la revedere” de la cineva e o formă de a-i acorda respectul cuvenit, iar pentru mine acest aspect e foarte important. Poate are alte probleme cu mine și eu nu știu„, a declarat vârful, conform The Sun.

Podolski și-a început cariera la FC Koln, echipă pentru care a jucat în perioada 2003-2006; a trecut apoi la Bayern Munchen pentru alte trei sezoane, s-a întors pentru doi ani la FC Koln, iar din 2012 se află la Arsenal. Pentru „tunari” a jucat 81 de meciuri și a marcat 31 de goluri.

Publicat: 10 01. 2015, 10:09
Actualizat: 10 01. 2015, 10:10