„Pogba a ales!” Mijlocașul lui Juventus ar urma să se transfere în schimbul a 100 de milioane de euro

Paul Pogba își dorește o schimbare de peisaje și vrea să meargă la FC Barcelona, anunță un jurnalist italian. Mijlocașul lui Juventus este disputat și de Real Madrid și Manchester City.

Paul Pogba este unul dintre cei mai interesanți jucători pentru cluburile mari din Europa. Mijlocașul de 22 de ani a impresionat în tricoul lui Juventus, dar până acum a fost ținut pe loc de prețul cerut de italieni, în jur de 100 de milioane de euro.

Fereastra de transferuri din iarnă i-ar putea aduce însă transferul. Paolo Bargiggia, jurnalist la Sport Mediaset, susține că Pogba vrea să plece de la Juventus și își dorește să ajungă la FC Barcelona. Conform jurnalistului italian, clubul catalan cunoaște dorința jucătorului și va face o ofertă de 100 de milioane de euro:

„Pogba este interesat doar de Barcelona. Barca îl vrea pe Pogba în vară și suma de transfer ar putea fi în jur de 100 de milioane de euro. El nu este interesat să meargă la Real Madrid sau la City. Pogba a ales deja și alegera lui îl duce în Catalunia”, a afirmat Paolo Bargiggia, jurnalist la Sport Mediaset.

Publicat: 16 01. 2016, 19:18
Actualizat: 16 01. 2016, 19:19