Portarul echipei VfB Stuttgart a fost suspendat pentru că a fost la Oktoberfest

Portarul echipei germane VfB Stuttgart (adversara formației
Unirea Urziceni în grupa G a Ligii Campionilor), Jens Lehmann, a
fost suspendat de către antrenorul Markus Babbel, pentru că a
participat la sărbătoarea anuală a berii de la Munchen,
Oktoberfest, notează cotidianul Bild, citat de Mediafax.

Lehmann, care locuiește în apropiere de Munchen, la Starnberger
See, a mers la Oktoberfest împreună cu soția sa, Conny, sâmbătă,
după ce formația sa a pierdut, pe teren propriu, meciul de
campionat cu 1.FC Koln, scor 0-2. Portarul a greșit la golul al
doilea, când a pierdut mingea departe de careul său și a fost
învins cu un șut expediat de la aproape 45 de metri, în minutul
89.

Doar câteva ore mai târziu, Jens Lehmann era fotografiat la
Oktoberfest, unde a stat până la miezul nopții alături de soția sa
și de câțiva prieteni, printre care și Verena Kerth, fosta iubită a
ex-rivalului său de la echipa națională, Oliver Kahn.

„Vizita mea la Oktoberfest era plănuită de mult timp și
s-a situat în cadrul unei acțiuni caritabile. Dar nu am anunțat
clubul meu și, bineînțeles, voi accepta decizia conducerii clubului
în acest caz”,
a declarat Lehmann.

„Joi, voi discuta cu Horst Heldt (n.r. – directorul sportiv) și
cu Jens acest subiect. Apoi, vom vedea ce vom hotărî”, a declarat
antrenorul Markus Babbel, pe site-ul oficial al clubului.

Până atunci, delegația echipei VfB Stuttgart se va deplasa fără
Lehmann la Lubeck, unde șvabii vor întâlni, miercuri, echipa locală
VfB, într-un meci din Cupa Germaniei.

Publicat: 21 09. 2009, 22:01
Actualizat: 21 09. 2009, 22:07