„Dosarul Transferurilor” este de actualitate și în Anglia. Mutările suspecte prin care s-au devalizat cluburile din România au corespondent și în țara care a inventat sportul rege.
Astfel, West Ham investighează „curiosul caz al lui Savio Nserenko, fotbalist care a petrecut mai puțin de șase luni în curtea ciocănarilor, dar pentru care s-a plătit o avere – nu mai puțin de 11 milioane de euro„, după cum notează dailymail.co.uk.
În 2009, fostul fotbalist al Vasluiului era văzut drept un puști de mare viitor. Cel puțin asta a fost varianta originală, în realitate el fiind, se pare, un jucător de mâna a doua. West Ham plătea, așadar, o avere celor de la Brescia pentru achiziția sa. La englezi a jucat doar 10 partide, fiind achiziționat în același an de Fiorentina, pe o sumă mult, mult, mai mică.
Karren Brady, vice-președintele lui West Ham simte că a fost ceva necurat în acea mutare, suspectând, probabil, că s-au spălat bani și a deschis o anchetă care să verifice ipotezele.
„S-a plătit o sumă impresionantă pentru un puști de 21 de ani, care apoi a fost cedat imediat pe nimic. Mutarea asta trebuie neapărat investigată, pentru ca adevărul să iasă la lumină„, a explicat oficialul formației engleze pentru sursa citată.
De notat că Savio și impresarii săi au reușit să îi păcălească și pe vasluieni, doar că prejudiciul a fost mult mai mic, Porumboiu dându-și seama că jucătorul nu are „față” de fotbalul de mare performanță. Astfel, pe 28 mai 2012, moldovenii au renunțat la serviciile tânărului atacant chiar dacă gruparea moldavă îl aduse în ianuarie, sub formă de împrumut, de la Fiorentina. Doar 2 meciuri a bifat Nsereko la Vaslui.
A fost arestat
Savio Magala Nsereko a fost arestat, la finalul lui octombrie, în Thailanda, pentru un motiv uluitor. Acesta a încercat să-și păcălească propria familie și s-o jefuiască practic de 3.000 de euro. Fotbalistul a plecat în vacanța în Thailanda unde a cheltuit nu mai puțin de 25.000 de euro. Rămas fără bani, Nsereko a trimis o scrisoare familiei în care spunea că a fost răpit, iar suma de răscumpărare este de 3.000 de euro, relata, atunci, publicația Bangkok Post.
Autoritățile au simțit că ceva nu este în regulă și au intrat imediat pe fir. Nu le-a luat prea mult timp până să descopere escrocheria pusă la cale de fotbalist și l-au reținut pe acesta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER