Antrenorul echipei Sunderland, Gustavo Poyet, a declarat că, deși este fanul portarului Vito Mannone, interesul echipei îl obligă să-l trimită în poartă pe Costel Pantilimon, un goalkeeper în formă, care cunoaște bine campionatul englez și știe cum să abordeze meciurile mari.
„Sunt un mare fan al lui Vito, așa cum știe toată lumea. Costel știa situația când a venit de la Man City. El a acceptat-o cu profesionalism. Nu i-a plăcut, dar a acceptat-o. A așteptat și apoi a fost pregătit. În particular, acel post (n.r. – portar) este atât de nedrept. Poți să faci totul bine, dar apoi scapi o minge și ești cel mai slab jucător de pe teren. Da, el (n.r. – Pantilimon) a fost bun, a fost calm, cunoaște campionatul și știe cum să joace meciurile mari. Să sperăm că forma lui bună va continua. Bineînțeles, asta er fi împotrva lui Vito, dar trebuie să ne uităm la beneficiile echipei. Iar echipa este întotdeauna prima”, a declarat Poyet, pentru sunderlandecho.com.
Sunderland întâlnește fosta echipă a lui Costel Pantilimon, Manchester City, într-un meci contând pentru etapa a XIV-a a Premier League, care se va disputa, miercuri, de la ora 21.45, pe Stadium of Light.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER