Prea slab pentru ei! AC Milan a făcut GAFA deceniului! Cum a GONIT jucătorul dorit acum de Barcelona pentru 40 de milioane €
Pierre-Emerick Aubameyang este golgheterul Germaniei, cu 13 goluri marcate în 10 etape, la egalitate cu Robert Lewandowski (Bayern Munchen), iar atacantul Borussiei Dortmund atrage tot mai mult atenția formațiilor de top din Primera Division și Premier League.
Barcelona și Liverpool sunt cele mai importante nume intrate în cursa pentru vârful gabonez și e greu de crezut că Borussia îl va mai putea ține prea mult în loc, în condițiile în care suma adusă în discuție pentru un eventual transfer e de peste 40 de milioane de euro.
Vrea în Spania, nu lângă Klopp
Iar Aubameyang pare încântat de ideea unui transfer în Primera Division, lăsând să se înțeleagă că ar prefera o mutare la Barcelona în dauna unei mutări care i-ar fi permis să lucreze din nou cu Jurgen Klopp, la Liverpool.
„Mereu am visat să joc în Spania și într-o zi voi juca în alt campionat. După ce voi termina contractul cu Dortmund am acest vis de a juca în Spania. Sper că mi se va îndeplini. Când? Nu știu. Mulți cred că mi s-ar potrivi fotbalul din Premier League, dar mama mea este din Spania și vreau să joc acolo„, a declarat gabonezul, citat de BBC.
O mutare la Barcelona ar reprezenta fără îndoială momentul de vârf al carierei pentru Aubameyang, care are însă o poveste mai mult decât interesantă. Probabil puțini știu că omul care impresionează acum la Borussia Dortmund a jucat un sezon la juniorii lui AC Milan, însă nu a reușit să joace nici măcar un minut în prima echipa a „diavolilor”, într-un meci oficial.
Milan l-a vândut cu 1 milion de euro, în 2012!
În 2008 a făcut saltul la seniori, însă ulterior a fost împrumutat rând pe rând la Dijon, Lille, AS Monaco și Saint-Ettiene, fiind considerat prea slab pentru a juca la AC Milan. Într-un final, acesta a fost motivul pentru care la începutul lui 2012 Aubameyang a fost cedat definitiv la Saint-Ettiene, pentru doar 1 milion de euro. O sumă infimă pentru omul care în 2013 făcea pasul la Borussia Dortmund pentru 13 milioane de euro și care de atunci a reușit 61 de goluri și 21 de pase decisive în 111 meciuri jucate în tricoul galben.
Acum, Aubameyang poate face pasul spre cea mai bună echipă a ultimului deceniu, la doar 4 ani după ce AC Milan îi arăta ușa.
35 de milioane de euro valorează Aubameyang, conform Transfermarkt
1 milion de euro a încasat AC Milan pentru Aubameyang, în momentul transferului la Saint-Etienne