Premier League | Arsenal și Tottenham au remizat în derby-ul Londrei, Mourinho a reușit prima victorie după patru meciuri. VIDEO | Pogba a marcat superb pentru United. Cum arată clasamentul
A fost spectacol, azi, în Premier League, în etapa a-XI-a, după ce Liverpool a legat a treia victorie consecutivă, în campionat, într-un meci în care Pantilimon a intrat pe teren, după ce a profitat de accidentarea lui Gomes, Manchester United a reușit prima victorie, după patru etape, Hull a învins Southampton, iar Arsenal și Tottenham au oferit un egal.
- Leicester – West Brom este singurul meci care se mai joacă în acest moment, iar la pauză se înregistrează scorul de 0-0.
Arsenal – Tottenham a fost primul meci al zilei, într-o confruntare la vârful clasamentului, terminată la egalitate, scor 1-1, rezultat care nu ajută pe nimeni. Scorul a fost deschis de „tunari”, în minutul 42, după ce Wimmer a marcat în proprie poartă, ca mai apoi Kane să egaleze, din penalty, în minutul 51.
Liverpool este noul lider al campionatului, după ce a șters pe jos cu Watford, echipă la care a evoluat și Pantilimon, intrat în minutul 33, după ce Gomes a fost nevoit să iasă de pe teren din cauza unui accidentări.
Au marcat: Liverpool (Mane 27, 60; Coutinho 30; Can 43; Firmino 57; Wijnaldum 90+1) / Watford (Janmaat 75)
Manchester United a urcat pe locul șase, în Premier League, după victoria de azi, din deplasarea din Țara Galilor, într-un meci cu Swansea, scor 3-1. Scorul a fost deschis de Pogba (min. 15), care a marcat superb de la 25 de metri, șut care l-a lăsat fără replică pe Fabianski, în timp ce Ibrahimovic a realizat „dubla”, în minutele 21 și 33. Până la final a mai marcat van der Hoorn, în minutul 69.
Hull a învins Southampton, scor 2-1, într-un meci în care au marcat Austin pentru gazde, în minutul șase, în timp ce pentru gazde au marcat Snodgrass (min. 61) și Dawson (min. 63).