Premier League, cel mai bogat campionat al lumii

Un studiu realizat de compania italiană Stage Up arată că, în continuare, campionatul englez conduce în topul celor mai bogate competiții interne ale lumii.
Premier League, campionatul inventatorilor fotbalului, se menține astfel de ani buni pe poziția întâi, având primul loc asigurat până cel puțin la finele sezonului 2010-2011, conform specialiștilor italieni.

Cu venituri estimate pentru noul sezon de aproape 2,5 miliarde de euro, prima ligă engleză, care oferă și cele mai mari salarii jucătorilor, devansează campionatul din Italia („doar“ 1,4 miliarde de euro). Previziunile celor de la Stage Up sunt însă destul de îngrijorătoare pentru italieni, Serie A urmând, conform acestui studiu, să fie devansată cât de curând de 1.Bundesliga, care, în ultima vreme, a realizat venituri substanțiale în primul rând ca urmare a numelor mari are au început să fie transferate de cluburile germane.

 

Publicat: 27 08. 2008, 22:24