Meciul serii, din toate punctele de vedere, s-a disputat pe Emirates. Arsenal era condusă cu 2-0 după 60 de minute, iar băieții lui Wenger nu dădeau semne de revenire pe finalul partidei. Minunea însă s-a întâmplat, iar Giroud și Walcott au egalat rapid, în doar două minute. Reacția lui Liverpool nu a întârziat să apară, dar Szczesny s-a opus la un șut pe care scria gol, cu doar câteva minute înainte de fluierul de final.
Nici rivala istorică a lui Arsenal, Tottenham, nu a reușit să obțină cele trei puncte în această etapă, elevii lui Villas Boas „împiedicându-se” la Norwich (1-1).
Everton, United și Fulham sunt singurele echipe care au obținut victorii, Chelsea fiind egalată la Reading în minutul 94.
După ce ieri s-au disputat primele patru partide din etapa 24 din Premier League, în această seară se desfășoară și restul de șase meciuri.
Cea mai interesantă întâlnire a serii este fără doarși poate Arsenal – Liverpool. Cele două cluburi ocupă locurile șase și șapte, „tunarii” aflându-se la trei puncte în fața echipei lui Brendan Rodgers.
Programul etapei 24 din Premier League (30/31) ianuarie) Miercuri Aston Villa – Newcastle 2-1 (Benteke ’49-pen / P. Cisse ’19, Cabaye ’31) QPR – Manchester City 0-0 Stoke – Wigan 2-2 (Shawcross ’23, Crouch ’48 – McArthur ’50, Santo ’61) Sunderland – Swansea 0-0
Joi 21:45 Arsenal – Liverpool 2-2 (Giroud ’65, Walcott ’67 / Suarez ‘5, Henderson ’60) Arsenal: Szczesny – Sagna, Mertesacker, Vermaelen, Gibbs – Ramsey, Wilshere – Walcott, Cazorla, Podolski – Giroud Liverpool: Reina – Johnson, Agger, Carragher, Wisdom – Lucas, Gerrard, Henderson – Downing, Suarez, Sturridge
Everton – WBA 2-1 (Baines ’29, ’45 – pen / Long ’65)Everton: Howard – Neville, Distin, Jagielka, Baines – Heitinga, Osman – Mirallas, Fellaini, Pienaar – Anichebe WBA: Foster – Jones, McAuley, Olsson, Popov – Thorne, Brunt – Dorrans, Morrison, Thomas – Lukaku
Norwich – Tottenham 1-1 (Hoolahan ’32 / Bale ’80) Norwich: Bunn – Martin, Turner, Bassong, Garrido – Snodgrass, Johnson, Tettey, Pilkington – Hoolahan – Holt Tottenham: Lloris – Walker, Dawson, Vertonghen, Assou-Ekotto – Lennon, Dembele, Parker, Bale – Dempsey, Defoe 22:00 Fulham – West Ham 3-1 (Berbatov ’10, Rodallega ’49, O’Brien ’90 – aut / Nolan ’48)Fulham: Schwarzer – Riether, Hangeland, Senderos, Riise – Duff, Karagounis, Sidwell, Rodallega – Ruiz, BerbatovWest Ham: Jaaskelainen – Demel, Reid, Tomkins, O’Brien – Noble, Diame – Nolan, Jarvis, J Cole – Chamakh
Manchester United – Southampton 2-1 (Rooney ‘8, ’27 / J. Rodriguez ‘3)United: De Gea – Jones, Smalling, Vidic, Evra – Carrick, Anderson – Welbeck, Rooney, Kagawa – Van PersieSouthampton: Boruc – Clyne, Yoshida, Hooiveld, Fox – Puncheon, Cork – Schneiderlin, RamÃrez, Lambert – Rodriguez
Reading – Chelsea 2-2 (Le Fondre ’86, ’94 / Mata ’45, Lampard ‘66)Reading: Federici – Harte, Kelly, Pearce, Mariappa – Leigertwood, Guthrie, Karacan, McAnuff, Kebe – Pogrebnyak Chelsea: Turnbull – Azpilicueta, Ivanovic, Cahill, Cole – Ramires, Lampard – Mata, Oscar, Bertrand – Torres
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER