Presa din Italia anunță că Vidic a semnat deja cu Inter
- Presa din Italia susține că Nemanja Vidic a semnat un contract pe doi ani și jumătate cu Inter, care va intra în vigoare din vară
- Căpitanul lui United anunțase deja că nu își va prelungi contractul scadent în vara lui 2014
Fundașul lui Manchester United este în ultima parte a contractului, iar recent a anunțat că este în căutarea unei noi provocări. Aceasta a venit din Italia, acolo unde a purtat negocieri cu Inter Milano. Oficialii „nerauzzurilor” au reușit până la urmă să-l convingă, anunță Sport Mediaset.
Angajamentul semnat de jucătorul în vârstă de 32 de ani se întinde pe doi ani, cu posibilitatea de prelungire pentru încă un sezon. În tot acest timp, Vidic va avea o remunerație de 3.5 milioane de euro pentru fiecare sezon. Sport Mediaset mai susține că Vidic a trecut deja în secret un examen medical la Inter, fără ca oficialii lui Manchester United să fie anunțați.
Vidici a fost transferat de la Spartak Moscova la Manchester United în 2005, pentru șapte milioane de lire sterline (8,4 milioane de euro). În cei 8 ani petrecuți pe Old Trafford, fundașul sârb a câștigat 15 trofee. Presa din Anglia a scris că United i-a propus prelungirea contractului, dar Vidic a refuzat: „Am câteva opțiuni și vreau să aleg ce este mai bun pentru mine și pentru familia mea”, a explicat jucătorul într-un comunicat.
- Steaua Roșie Belgrad, Spartak Subotica, Spartak Moscova și Manchester United sunt cele 4 echipe pentru care a jucat Nemanja Vidic în cariera sa de profesionist