Presa spaniolă anunță viitorul lui Gâlcă: întâlnire decisivă cu șefii lui Espanyol
Costel Gâlcă și-a îndeplinit obiectivul la Espanyol, salvarea echipei de la retrogradare, dar românul nu va mai continua la gruparea din Barcelona. Presa spaniolă notează că noua conducere a lui Espanyol va avea o întrevere cu Gâlcă, întâlnire în care îi vor comunica acestuia că va renunța la serviciile sale.
Contractul lui Gâlcă se termină pe 30 iunie, iar despărțirea va fi una amiabilă, mai scriu spaniolii. Faptul că a reușit să mențină echipa în prima ligă îi obligă pe șefii lui Espanyol să aibă o atitudine corectă față de român.
Potrivit publicației El Periodico de Aragon, tehnicianul român ar putea să o preia pe Zaragoza din sezonul următor. Cu trei etape înainte de finalul sezonului, Zaragoza ocupă locul 5 în liga secundă, cu șanse importante de a promova în prima ligă. Poziția ocupată acum asigură prezența în barajul de promovare.