Președintele Bresciei regretă amarnic faptul că l-a transferat pe Mario Balotelli: „Dacă un copil e nepoliticos, e vina părinţilor!”

Massimo Cellino, președintele clubului Brescia, susține că a făcut o greșeală când l-a transferat pe Mario Balotelli (29 de ani) și acuză proasta creștere pe care a primit-o din partea părinților.

Balotelli a fost transferat de Brescia, liber de contract, în vara anului trecut, de la Olympique Marseille. Contractul lui Balotelli cu Brescia expiră în 2022.

„L-am dorit pe Balotelli, dar s-a dovedit că e prea superficial şi copilăros în atitudinea din afara terenului. Să fie clar, nu mergem în Serie B din cauza lui Mario, deci ar fi greşit să gândim aşa. Dacă un copil este nepoliticos, vina este a părinţilor, deci poate că nu ne-am ocupat de el foarte bine”, a declarat Cellino, conform Football Italia.

Balotelli, accident de Revelion

Italianul a început cu stângul noul an după accidentul din prima zi a anului. Fotbalistul Bresciei a petrecut toată noaptea într-un club, iar apoi a plecat spre casă, alături de un prieten, care s-a aflat la volan. Acesta a făcut o manevră greșită în jurul orei 06:00, iar mașina sa, un Fiat 500 Abarth, a intrat într-o brutărie.

Accidentul s-a petrecut la doar câteva sute de metri de casa lui Balotelli, care și-a abandonat acolo mașina, serios avariată. Atacantul Bresciei nu a pățit nimic și a plecat pe jos acasă pentru a se odihni.

5.5 milioane de euro este cota lui Mario Balotelli, conform transfermarkt.com

5 goluri a dat Mario Balotelli în 19 partide bifate pentru Brescia

Publicat: 05 05. 2020, 20:47