Președintele Columbiei, Juan Manuel Santos, l-a felicitat, marți, pe mijlocașul James Rodriguez pentru transferul la echipa Real Madrid și a precizat că jucătorul este un exemplu pentru tinerii din țara sa.
„Ce mândrie @jamesrodriguez! Îți mulțumesc că le-ai arătat tinerilor din Columbia că pot ajunge departe prin muncă și dăruire”, a scris Santos pe contul său de Twitter.
De asemenea, atacantul columbian Radamel Falcao, care a fost coechipier cu Rodriguez în sezonul trecut la AS Monaco, l-a felicitat pe acesta pentru transferul la Real Madrid. „Felicitări pentru această nouă etapă din viața ta. Îți doresc să ai o carieră plină de succes și să-ți îndeplinești toate obiectivele”, a declarat Falcao.
Mijlocașul columbian al echipei AS Monaco, James Rodriguez, a semnat un contract pe șase sezoane cu Real Madrid. Potrivit presei spaniole, valoarea transferului este de aproximativ 80 de milioane de euro.
James Rodriguez a fost transferat de AS Monaco de la FC Porto în vara anului 2013, în schimbul a 45 de milioane de euro.
Columbianul este al doilea jucător transferat de Real Madrid, după mijlocașul german Toni Kroos.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER