Președintele Realului a vorbit despre despărțirea de Ronaldo: „Începem negocierile. E visul lui”
În ultimele zile, în presa spaniolă și engleză au apărut mai multe zvonuri care indicau despărțirea lui Cristiano Ronaldo de Real Madrid.
Manchester United, Manchester City, PSG și Monaco ar fi decis deja să îl ademenească pe portughez cu 60 de milioane de euro la semnătură, atunci când contractul său va expira cu madrilenii, în 2015.
Președintele Realului a infirmat însă zvonurile. Într-o intervenție telefonică la postul de radio El Primer Toque, Florentino Perez i-a liniștit pe fanii Blancos, declarând că Ronaldo își va încheia cariera pe Santiago Bernabeu.
„Vom începe negocierile pentru prelungirea contractului în iulie. Părerea mea este că Ronaldo își va încheia cariera la Madrid, este visul lui și al clubului deopotrivă. Cristiano nu mi-a cerut niciodată să plece. Dacă cineva îl vrea, e simplu, trebuie să plătească clauza de rezilere (n.r. 1 miliard de euro)”, a spus Perez, citat de espnfc.com.