Presiune imensă pe Villas Boas! Englezii anunță că Fabio Capello e favorit să-l înlocuiască pe banca lui Tottenham

Victoria împotriva celor de la Tromso de la mijlocul săptămânii, scor 2-0, a mai liniștit apele la Tottenham.

Însă, presa din Anglia continuă să vorbească despre demiterea lui Andre Villas Boas după seria rezultatelor mai puțin bune, care a culminat cu dezastrul de pe terenul lui City, scor 0-6.

Tehnicianul portughez, care e la Tottenham din iulie 2012, nu are startul de sezon dorit de pretențiosul președinte Daniel Levy, mai ales după ce londonezii au cheltuit 121,8 milioane de euro pe transferuri în această vară.

După ce zilele trecute englezii spuneau că Luis Enrique sau Michael Laudrup ar putea să-l înlocuiască pe Villas Boas, iată că cei de la dailymail.co.uk anunță că favorit pentru preluarea postului, în cazul în care portughezul va fi demis, este Fabio Capello.

Italianul, în vârstă de 67 de ani, este în prezent selecționerul Rusiei, națională pe care a calificat-o la CM de anul viitor de pe primul loc, dintr-o grupă din care a făcut parte și Portugalia.

Publicat: 01 12. 2013, 12:34
Actualizat: 01 12. 2013, 12:35