Prima lovitură dată de Barcelona pe piața transferurilor. A costat 30 de milioane de euro
FC Barcelona și Olympique Lyon au ajuns la un acord în privința transferului lui Samuel Umtiti, un fundaș central de 22 de ani. Prețul acestei tranzacții este de 30 de milioane de euro.
Oficialii lui FC Barcelona ar putea oficializa până joi seara transferul lui Samuel Umtiti, anunță L’Equipe. Negocierile au durat trei săptămâni și la capătul acestei perioade cele două părți s-au pus de acord în privința sumei de 30 de milioane de euro. Umtiti este fundaș central de meserie, dar la nevoie poate juca și în partea stângă.
Are dublă cetățenie, cameruneză și franceză, însă a ales să joace pentru naționala „cocoșului galic”. În sezonul trecut, Umtiti a jucat în 38 de meciuri și a marcat un gol. Site-ul transfermarkt.com l-a cotat la 15 milioane de euro.
Tot L’Equipe scrie că cei de la Lyon n-au mai așteptat oficializarea transferului la FC Barcelona și l-au luat de la Marseille pe Nicolas Nkoulou, jucător venit liber de contract.