Prima misiune importantă a lui Sir Alex Ferguson de după retragere! Ce jucător încearcă să aducă pe Old Trafford

După ce a Cristiano Ronaldo a anunțat că nu a ajuns la niciun acord de prelungire a contractului cu cei de la Real Madrid, presa din Anglia a speculat faptul că jucătorul ar putea părăsi în această vară echipa din Capitala Spaniei.

„Toate știrile despre prelungirea contractului cu Real sunt false”, a spus Ronaldo.

Manchester United aștepta doar un semn pentru a încerca să-l readucă pe Old Trafford, iar anunțul făcut de portughez poate fi acel indiciu.

Însă, starul Realului a fost dezamăgit de faptul că Sir Alex Ferguson s-a retras la finalul acestui sezon, el dorind ca în cazul unei reveniri pe Old Trafford să lucreze alături de omul care l-a transformat într-un jucător de clasă. Cei doi au rămas extrem de apropiați și după plecarea din 2009 a lui Ronaldo la Real pentru 96 de milioane de euro.

Acum șefii lui United i-au transmis lui Ferguson să încerce să-l facă pe portughez să creadă în noul proiect al „diavolilor”, chiar dacă pe bancă se află David Moyes.

Cei de la United sunt dispuși să plătească 75 de milioane de euro plus un jucător pentru Ronaldo, însă dacă va fi cazul vor oferi doar bani.

Însă, toată afacerea se învârte în jurul lui Gareth Bale. Dacă Ronaldo va rămâne la Real, atunci cei de la United sunt pregătiți să plătească 100 de milioane de euro pentru transferul galezului, iar dacă Bale va fi transferat de Real, atunci va fi mai ușor de realizat revenirea lui Ronaldo pe Old Trafford.

Publicat: 15 06. 2013, 09:16
Actualizat: 15 06. 2013, 09:17