Prima mutare decisivă a Barcei!** Au bătut palma cu jucătorul pe care Pep îl consideră mai bun decât Cesc! Cine va sări din schemă

Barcelona a ajuns la un acord cu Udinese în privința
transferului lui Alexis Sanchez. Catalanii vor plăti 27 de milioane
de euro pentru jucătorul din Chile. Pep Guardiola promite că
următoarea achiziție de pe „Camp Nou” va fi Cesc Fabregas.

Telenovela transferului lui Alexis Sanchez a ajuns la final. Fiul
patronului lui Udinese, Gino Pozzo, a confirmat ieri că cele două
cluburi s-au înțeles în privința sumei de transfer, iar jucătorul a
acceptat condițiile Barcelonei: „Negocierile cu Barcelona pentru
Alexis Sanchez s-au terminat. Acordul este complet și este doar o
chestiune de zile până va deveni oficial”. Catalanii vor plăti 27
de milioane de euro pentru atacantul chilian. Guardiola este
încântat de Sanchez, mărturisind că transferul său este chiar mai
important decât cel al lui Cesc Fabregas: „Sanchez poate să
evolueze pe toate trei posturile din atac, muncește din greu, este
foarte bun în duelurile unu la unu. Transferul său este prioritar.
Până pe 31 august avem timp să-l aducem și pe Cesc”.

Îl scoate
pe Pedro din echipă?

Sanchez a marcat 12 goluri în 27 de meciuri pentru Udinese sezonul
trecut și a atras atenția mai multor granzi din Europa. Manchester
United, City și Real Madrid au fost interesate de chilian.
Întrebarea care a apărut pe toate forumurile suporterilor catalani
a fost legată de locul lui Sanchez în primul „11” al Barcelonei. Se
pare că atacantul venit de la Udinese se va lupta pentru locul de
titular cu Pedro, pentru că este greu de crezut că Messi sau David
Villa pot fi scoși din echipă de tânărul de 22 de ani.

3 milioane de dolari a
plătit Udinese formației chiliene Cobreola pentru Alexis Sanchez,
în 2006

Publicat: 21 07. 2011, 03:00
Actualizat: 21 07. 2011, 03:00