Prima reacție a lui Sherwood, după ce a fost dat afară de la Spurs: „Nu am căzut de pe scaun”

  • Tim Sherwood a vorbit pentru prima dată public, după ce a fost dat afară de la Spurs. În timpul finalei Europa League de miercuri seară, tehnicianul a fost invitat la o emisiune din Anglia, unde a discutat despre perioada petrecută la Tottenham. Deși dezamăgit de decizia board-ului londonezilor, Sherwood a fost extrem de elegant, nedorind să-i critice în vreun fel pe oficiali.

Înlocuirea lui Villas-Boas cu un tehnician lipsit de experiență – Sherwood nu activase la nivel înalt până să fie „înscăunat” la trupa lui Chiricheș – a adus în mare măsură revirimentul echipei. Măcar din punct de vedere estetic, formația de pe White Hart Lane a început să se exprime în conformitate cu pretențiile fanilor, tehnicianul contribuind decisiv și la resuscitarea lui Adebayor, căzut în dizgrația fostului antrenor.

Mai mult, rezultatele au început și ele să apară – Sherwood are cel mai bun procentaj de victorii din istoria clubului -, astfel că, la un moment dat, se părea că oficialii îi vor da credit și în sezonul 2014-2015. Dar lipsa de experiență a antrenorului și-a spus cuvântul, spre finalul campionatului pierzând vestiarul, astfel că oamenii cu putere de la Tottenham au decis să îi înmâneze altcuiva sarcina de a reconstrui echipa.

Credeți că am căzut de pe scaun când Levy (n.r.”chairman-ul” clubului) m-a anunțat decizia? Nu am făcut-o, vă asigur. Nu a fost un șoc, dar evident că nu e plăcut să îți pierzi slujba. Mai ales că simt că mi-am făcut datoria. Dar respect decizia clubului, e un club mare, care trebuie să ia anumite decizii. Sunt convins că oricine ar veni în locul meu va face treabă bună. Spurs dispune de un lot excelent și este doar o chestiune de timp până când acești jucători vor da randamentul maxim„, a spus tehnicianul de 45 de ani, la emisiunea găzduită de ITV 4.

Ca o concluzie, Sherwood a ținut să precizeze că experiența „Spurs” l-a ajutat enorm din punct de vedere al dobândirii experienței, astfel că nu are vreun motiv să regrete că a acceptat oferta clubului său de suflet, chiar dacă s-a expus unei demiteri rapide.

A fost prima mea experiență de antrenor la un nivel înalt și am învățat enorm. Le-am văzut pe toate: victorii, egaluri, înfrângeri, cum e să fii criticat de presă, cum e să fii dat afară. Am experimentat mult în aceste cinci luni și cu siguranță că am avut numai de învățat„, a mai spus antrenorul, care a explicat și de ce Spurs nu a fost activă pe piața transferurilor în fereastra din iarnă, deși, din cauza accidentărilor, unele posturi nu erau acoperite: „Aveam destui jucători noi, am considerat că nu e productiv să facem alte achiziții. Decizia mi-a aparținut în totalitate„.

Procentajul de victorii al antrenorilor lui Spurs, care au stat pe banca tehnică cel puțin 10 meciuri

Sherwood – 59.1%

Villas-Boas – 53.7%

Redknapp – 49.3%

Martin Jol – 41.6%

Pleat – 38.5%

Livermore – 38.1%

Francis – 36.1%

Hoddle – 36%

Gross – 33.3%

Graham – 33%

Ardiles – 29.6%

Juande Ramos – 28.6%

Santini – 27.3%

 

Publicat: 15 05. 2014, 14:04
Actualizat: 15 05. 2014, 15:04