Prima reacție a lui Valverde după ce Coutinho a ajuns la Barcelona: „L-am văzut pe video, să vedem ce poate și la antrenamente”

Redactor:
Dan Mirea
Prima reacție a lui Valverde după ce Coutinho a ajuns la Barcelona:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Barcelonei, Ernesto Valverde, a vorbit despre aportul pe care ultimul transfer al echipei, Philippe Coutinho, îl va avea la echipă. De asemenea, tehnicianul liderului din Spania a recunoscut că pe Coutinho l-a văzut doar în mediul virtual.

Coutinho i-a costat pe cei de la Barcelona 160 de milioane de euro, sumă în care intră și bonusuri, devenind astfel al doilea cel mai scump transfer din istorie, după transferul lui Neymar la PSG, în schimbul a 222 de milioane de euro. Totuși, brazilianul a venit accidentat în La Liga, de la Liverpool, și va fi supus unei investigații medicale, luni, atunci când va fi prezentat oficial.

Valverde se declară nerăbdător să vadă cum au fost cheltuite cele 160 de milioane de euro: „De acum vom avea și mai multă creativitate la construcție. Este un transfer important, pe care am dorit să-l facem de mult timp (n.r. din vara anului 2017). Sperăm să-l ajutăm, să ne ajute și el și să reușim multe lucruri împreună. Așteptăm să-l vedem la antrenamente. Da, l-am văzut doar în filumelețe când juca la Liverpool. Vom aștepta să-l vedem și la antrenament. Sperăm să se adapteze repede, pentru că jucătorii de calitate au această calitate”, a declarat Valverde după ce Barcelona a învins Levante, scor 3-0.

Coutinho va putea debuta săpătmâna viitoare în Cupa Regelui, cu Celta Vigo (11 ianuarie) sau în campionat cu Real Sociedad (14 ianuarie).

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat.…
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil.
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil. "Suntem noi, ăștia de 75 de ani"
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Final pentru Călin Georgescu. Turul 2 înapoi nu mai e posibil! Nu se mai poate face nimic
Final pentru Călin Georgescu. Turul 2 înapoi nu mai e posibil! Nu se mai poate face nimic
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
×