Acum o lună, specialiștii susțineau sus și tare că Real Madrid va câștiga la pas și această ediție de campionat a Primerei DiviÂsion. S-au înșelat. Raul și compania aveau în urmă cu cinci etape nouă puncte avans și se părea că nimeni nu îi va mai putea opri din marșul triumfal către al doilea titlu consecutiv de campioni.
Însă, așa cum se întâmplă de obicei, elevii lui Bernd Schuster și-au dat cu stângul în dreptul, iar între ei și rivalii de la FC Barcelona au mai rămas doar două puncte, în condițiile în care mai sunt 13 etape de disputat care includ și meciul direct, ce-i drept pe „Santiago Bernabeu”.
De cealaltă parte, catalanii s-au trezit, odată cu revenirile lui Eto’o și Messi. Iar de aici până la relansarea luptei pentru titlu n-a mai fost decât un pas. Barcelona „a măcelărit” cu 5-1 o echipă Levante aflată în pragul colapsului financiar, în timp ce „albii” au capotat copilărește pe propriul teren în fața fostei echipe a lui Schuster, Getafe. Campioana a luat un gol stupid: în timp ce gazdele se bucurau pentru un gol care a fost anulat, oaspeții au contraatacat, iar Uche a marcat. Singurul avantaj al Realului este că va avea acasă toate meciurile tari, în timp ce Barcelona se deplasează până la final la Madrid, pentru partidele cu „albii” și cu Atletico.
Victoria cu Levante va avea o mare importanță pentru realizarea obiectivelor noastre. Putem lua titlul în acest sezon Frank Rijkaard – antrenor FC Barcelona
Cu Huelva trebuie să jucăm altceva decât cu Getafe. Vrem să demonstrăm că suntem o echipă mare. Cred că ne vom reveni repede Bernd Schuster – antrenor Real Madrid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER