Un alt jucător cu un potențial tehnic imens, trecut totuși de prima tinerețe, este jucătorul galez Joe Ledley, prezent si anul trecut la Campionatul European din Franța. Ledley a reușit să ajungă până in semifinalele competiției, galezii fiind opriți de echipa ce avea să fie campioana europeană, Portugalia. Deși acesta nu are momentan echipă de club, ultima oară fiind în Anglia la Crystal Palace, Ledley a fost convocat în această etapă a preliminariilor pentru CM 2018, fiind rezervă neutilizată în meciul împotriva Austriei, încheiat cu victoria galezilor, 1-0.
Mathieu Flamini (33 de ani), ultima dată jucând alături de Ledley la Crystal Palace, a fost și va rămâne un jucător foarte apreciat în Anglia și Italia. Campion cu Milan în sezonul 2010/2011, s-a remarcat în special la Arsenal, de unde a plecat și liber de contract în 2016 la Palace, fiind foarte greu să prindă minute în echipa lui Wenger.
Cédric Carrasso (35 de ani), de origine franceză, a venit la Bordeaux în 2009 pentru 8 milioane de euro, plecând de la aceștia in iulie a acestui an. Kolo Touré (36 de ani) este cel mai titrat jucător rămas fără echipă din acest an. Campion de două ori in Anglia, o dată cu Arsenal în 2004, apoi in 2012 cu Manchester City, el a părăsit-o pe Celtic în vara acestui an, triumfând alături de Brendan Rodgers, pe care l-a avut antrenor și la Liverpool, în ultimul sezon din Scoția. Kolo deține în palmares si un trofeu internațional, Cupa Africii pe Națiuni, câștigată cu Coasta de Fildeș în 2015.
Jose Manuel Flores, cunoscut drept „Chico”, ajuns la 30 de ani, a jucat o mare parte a carierei sale în Spania, ultima oară fiind campion in Qatar cu Lekhwiya.
Sébastien Bassong (31 de ani) și-a petrecut aproape întreaga carieră in Anglia, apogeul carierei sale fiind atins la Tottenham. Benoît Trémoulinas (31 de ani) este și el un jucător plin de realizări, fiind de două ori câștigător de Europa League cu Sevilla, în sezoanele 14/15 și 15/16. Jan Kirchhoff a jucat ultima dată la Sunderland, dar cariera sa este departe de a fi gata, având doar 26 de ani.
Welliton (30 de ani) a evoluat o mare parte a carierei la Spartak Moscova. Volkan Șen (30 de ani) nu a părăsit niciodată Turcia, jucând cel mai mult pentru Bursaspor, de la care a plecat in 2015 la Fenerbahçe, al cărui contract a expirat în această vară, după un ultim sezon modest la gruparea turcă.
ProSport vă propune un prim 11 al celor mai buni jucători liber de contract
Cédric Carrasso – Kolo Touré, Chico, Bassong, Trémoulinas – Mathieu Flamini – Joe Ledley, Jan Kirchhoff – Welliton, Giuseppe Rossi, Volkan Șen
Articol scris de Alexandru Mone
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER