Primul Ilie din istoria Barcelonei. Mijlocașul surpriză care va juca din vară pentru prima echipă a catalanilor
FC Barcelona a primit miercuri un verdict șoc din partea FIFA: nu va mai putea face niciun transfer timp de un an, după ce s-au descoperit nereguli în ceea ce privește înregimentarea jucătorilor minori la gruparea catalană.
În aceste condiții, cele 120 de milioane de euro pregătite de șefii formației blau-grana pentru mercato-ul din vară vor fi puse la păstrare, iar soluțiile pentru posturile deficitare vor trebui să vină din interior. Astfel, în special pentru compartimentul defensiv, vor fi promovați o serie de fotbaliști de la echipa secundă a clubului, printre care și un jucător cu nume românesc: Ilie Sanchez.
Spaniolul în vârstă de 23 de ani nu are nicio legătură cu țara noastră, însă părinții lui i-au pus un nume specific spațiului carpato-danubiano-pontic după o vizită făcută în Estul Europei în urmă cu mai mulți ani. De altfel, al doilea copil al familiei poartă numele Yuri. Ilie a semnat cu Barcelona un nou contract în vara trecută, care va expira în iunie 2015.
Alături de mijlocașul cu nume românesc, Barcelona îi va aduce în lotul primei echipe pe portughezul Edgar Ié (19 ani), camerunezul Macky Bagnack (18 ani) și spaniolul Sergi Gómez (21 de ani).