Manchester United – Manchester City 1-2 (Ibrahimovic 42 / De Bruyne 15, Iheanacho 36)
Manchester United și Manchester City se întâlnesc astăzi, de la 14:30, într-un meci contând pentru Etapa 4 din Premier League, ce îi va aduce pentru prima dată față în față pe Jose Mourinho și Pep Guardiola, din postură de tehnicieni ai celor două mari rivale din Manchester.
Probabil cea mai mare rivalitate a ultimilor ani în ceea ce privește doi antrenori își va consuma astăzi un nou episod, iar miza este primul loc din Premier League. Cele două echipe din Manchester au punctaj maxim după primele trei runde, însă cel puțin una dintre ele va pierde sâmbătă primele puncte în acest sezon.
Cu campanii de transferuri spectaculoase în această vară, începute chiar prin aducerea celor doi tehnicieni, United și City sunt văzute drept principalele favorite la titlu în Premier League, iar meciul de pe Old Trafford va reprezenta primul test real al sezonului pentru ambele combatante.
Pierdere grea pentru Guardiola
Manchester City va avea însă de surmontat o pierdere extrem de importantă în partida cu United. Guardiola nu se va putea baza pe golgheterul Sergio Aguero, considerat de mulți cel mai bun jucător din Premier League. Atacantul argentinian a fost suspendat pentru trei meciuri după ce l-a lovit cu cotul pe Winston Reid, în ultimul meci de campionat (3-1 cu West Ham).
Absența starului argentinian nu îi oferă însă prea multă liniște lui Jose Mourinho. „Pare o contradicție, dar ne va fi mult mai greu fără Aguero. Guardiola are foarte multe opțiuni, chiar dacă lipsește Aguero. Este foarte posibil să decidă să joace cu Iheanacho, iar o altă posibilitate ar fi să joace cu Sterling sau Silva ca un număr 9 fals, între linii, are foarte multe opțiuni, iar noi va trebui să reușim să ne adaptăm fiecărei situații”, a declarat The Special One.
Ibra vs Guardiola
Meciul de pe Old Trafford va reprezenta și un duel de la distanță între Zlatan Ibrahimovic și Pep Guardiola. Suedezul nu și-a ascuns niciodată sentimentele față de tehnicianul spaniol, pe care îl consideră responsabil de îndepărtarea sa de la Barcelona. Conflictul a fost redeschis și înaintea meciului de astăzi, cu o aluzie directă la modul în care Guardiola l-a tratat la Barcelona: „El (Mourinho) e direct cu toată lumea. Nu va face nimic pe la spate, îți va spune în față și prefer să fie așa. Guardiola a avut succes peste tot unde a mers. Nu știu cum lucrează acum și nici nu îmi pasă, pentru că nu e antrenorul meu”. Răspunsul lui Guardiola nu a întârziat: „Am fost foarte clar și întotdeauna am vorbit cu el față în față. Nu m-am folosit de presă pentru a explica ce aștept de la Zlatan pe teren. Am fost foarte clar și direct în relația cu el. Ibrahimovic și-a folosit cartea pentru a explica ce crede. Avea niște lucruri de spus”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER