La München s-a deschis deja prima sticlă de șampanie. Bayern este noua campioană a Germaniei, după ce a câștigat sâmbătă cu 3-1 pe teren propriu în fața lui Bochum, în penultima etapă, iar Schalke 04 s-a împiedicat pe teren propriu de Werder Bremen. Indiferent de ce va fi în ultima etapă, nimic nu se mai poate schimba, pentru că, și la egalitate de puncte, bavarezii au o diferență serioasă la golaveraj, al doilea criteriu de desemnare a campioanei, și nu mai au cum să piardă cununa de lauri. Bayern rezolvă așadar primul din cele trei obiective, fiind într-o cursă de stabilire a unui record în istoria clubului, dar și a fotbalului german. Echipa din München mai este calificată în finala Cupei, unde va da tocmai peste cea care a ajutat-o bătând la Gelsenkirchen, Werder Bremen, dar hopul cel mare va fi pe „Santiago Bernabeu”, acolo unde se va va întâlni cu Inter, în finala Ligii. Deocamdată, este mare bucurie la München, după ce campionatul începuse foarte prost, cu o singură victorie în primele patru etape. Van Gaal vorbește de un important proiect de viitor, în care ar urma să intre atât talente din echipa de tineret, așa cum a făcut deja cu Müller și Badstuber, dar și vreo doi-trei jucători de clasă, bugetul fiind de 80 de milioane de euro.
Marica, încă două goluri!
Finalul de campionat îl găsește într-o formă de zile mari pe internaționalul român Ciprian Marica. Acesta a marcat două goluri în trei minute sâmbătă, în poarta lui Mainz, dar reușitele lui, pe care le puteți vedea pe noul www.prosport.ro, nu au făcut decât să evite înfrângerea, scorul final fiind 2-2. Marica are acum 10 goluri, fiind al doilea golgheter al echipei, după brazilianul Cacau (12). La egalitate cu Marica sunt nume importante, precum Mario Gomez și Ivica Olic, ambii de la echipa campioană.
22 de titluri are Bayern, record în Germania
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER