În doar trei luni, Marius Pena s-a transformat într-unul din cei mai iubiți jucători ce evoluează în Azerbaidjan. Fostul atacant al Oțelului a fost desemnat ieri de către Federația de Fotbal din Azerbaidjan drept cel mai bun jucător al lunii martie, primind totodată și un trofeu pentru această reușită.
Pena a ajuns la 6 goluri marcate în 11 partide din campionat și încă o reușită în semifinalele Cupei, în tur, atunci când FK Baku a câștigat cu 1-0 în fața Khazar Lankaran.
„Sunt foarte fericit că am obținut acest premiu. Îmi doresc să continui seria evoluțiilor bune aici și să-mi ajut echipa să urce cât mai sus în campionat”, a spus Pena pentru www.prosport.ro.
FK Baku se află în acest moment pe locul cinci în clasament.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER