Principiul dominoului
Real Madrid este gata să stabilească un nou record mondial în materie de transferuri, precedentele fiind stabilite tot de madrileni în cazurile Zidane și Figo.
Mai exact, între 90 si 100 de milioane de euro sunt pregătiți să plece la Manchester, cam tot atât cât oferă Chelsea pentru milanistul Kaka, deținătorul Balonului de Aur și cel mai valoros jucător din lume în opinia FIFA în sezonul trecut.
Dar, acesta e doar vârful aisbergului, în cazul sosirii portughezului pe Bernabeu se vor produce multe mutări de șah în fotbalul european.
Unii vin, alții pleacă
Odată materializat transferul atacantului lui Manchester United, Robinho va pleca de la Madrid către Chelsea, iar Sir Alex îl va aduce pe Berbatov pe Old Trafford pentru a potoli fanii.
Pe urmă, Juande Ramos, managerul lui Tottenham, va face tot posibilul să-l ia de la Barca pe Eto’o. Pe urmă, cu banii obținuți pe camerunez, clubul catalan s-ar lansa într-o cursă nebună menită a aduce pe Nou Camp fie pe Adebayor, fie pe Villa, fie pe Drogba.
Și tot așa… Arsenal va plusa pentru Arshavin pentru a suplini plecarea togolezului. Una peste alta, un cerc vicios din care statele Uniunii Europene vor câștiga "la greu". Adică, vor impozita nici mai mult nici mai puțin decât o jumătate de miliard de euro.
Atacanții fac diferența
O analiză sumară a sumelor de transfer și a jucătorilor aruncați în această vară pe piață spune că principalele mutări au costat, deja, 200 de milioane. Și a fost vorba, evident, de oameni mai slab cotați, chiar dacă tot ofensivi.
Numele grele încă așteaptă, dar totul depinde de Cristiano Ronaldo. El este cel care va declanșa cel mai mare debușeu financiar din istorie. De data asta, chiar nu are nicio vină din acest punct de vedere.
Â
articol de Octavian METONI