Probleme cu contractul lui Valverde. Conducerea Barcelonei vrea să continue cu el, antrenorul ezită: „Suntem relaxați, calmi. Se întâmplă în fiecare an!”
Probleme cu contractul lui Ernesto Valverde, antrenorul Barcelonei. Tehnicianului îi expiră înțelegerea în vară, iar acesta trebuie să dea un răspuns, însă conducerea clubului nu se grăbește să-i facă o ofertă. Jordi Mestre, vicepreședintele de pe Camp Nou, a vorbit despre situația antrenorului care a semnat cu Barcelona în primăvara lui 2017, când l-a înlocuit pe Luis Enrique.
Contractul actual al lui Valverde conține o clauză cu care, unilateral, antrenorul sau clubul pot „rupe” înțelegerea, dar și o opțiune de prelungire pe încă un sezon. Într-o conferință de presă, Jordi Mestre a vorbit despre situația antrenorului de pe Camp Nou: „E o situație recurentă, care se întâmplă în fiecare an. A fost cazul cu Luis Enrique și cu Pep Guardiola. În acest moment, reînoirea contractului lui Valverde nu e pe masa Barcelonei. Se poate întâmpla orice, chiar dacă suntem fericiți cu el.
El e fericit, jucătorii sunt fericiți cu el și, personal, sunt și eu! Suntem relaxați în ceea ce privește situația cu toate că se poate întâmpla orice. Ne apropiem de perioada cheie a sezonului, dar suntem foarte calmi”, a spus Meste, conform AS.
Valverde a vorbit și el despre situația sa: „Sunt sub contract, există o opțiune pentru încă un an, trebuie să iau o decizie. Nu sunt singurul care trebuie să decidă, există un contract în care ambele părți trebuie să o facă și vom respecta asta!”, a spus antrenorul de 54 de ani. Ernesto Valverde a câștigat un titlu, o Cupă a Regelui și o Supercupă a Spaniei cu Barcelona.