Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » La Liga » Probleme pentru Andone: riscă să fie amendat de autoritățile spaniole, dar și de Deportivo! Ce a făcut românul pe aeroportul din Tenerife

Probleme pentru Andone: riscă să fie amendat de autoritățile spaniole, dar și de Deportivo! Ce a făcut românul pe aeroportul din Tenerife

Florin Andone a fost implicat într-un incident cu vameșii spanioli pe aeroportul din Tenerife. Momentul s-a petrecut după ce Deportivo La Coruna se întorcea după ce disputase o partidă amicală cu CD Tenerife, meci în care Andone a marcat un gol.

Totul a început după ce argentinianul Federico Cartabia a refuzat să prezinte vameșilor un act de identitate, ba mai mult, a râs ironic în fața acestuia, informează Diario de Avisos. Pepe Mel, antrenorul lui Deportivo, a venit imediat și și-a cerut scuze în numele jucătorului său, precizând că toate documentele fotbaliștilor sunt la ofițerul de presă al clubului.

Incidentul nu s-a încheiat aici pentru că a intervenit și Florin Andone. Atacantul român i-a reproșat vameșului că ar fi trebuit să fie mai atent și să cunoască modul în care se deplasează echipele de fotbal. După acest moment, Pepe Mel și-a pierdut definitiv cumpătul și i-a strigat lui Andone să se îndepărteze și să nu mai scoată niciun cuvânt.

Potrivit jurnaliștilor de la Diario de Avisos, cei doi jucători se pot alege acum cu o amendă din partea autorităților pentru tulburarea liniștii publice. Deportivo La Coruna ar putea, de asemenea, lua măsuri împotriva propriilor fotbaliști pentru comportamentul lor din aeroport.