Atacantul Fernando Torres, care s-a accidentat în finala Cupei Mondiale, a fost diagnosticat cu o mică ruptură în partea interioară a coapsei, el urmând să fie indisponibil aproximativ o lună, a anunțat, miercuri, gruparea Liverpool, la care evoluează internaționalul spaniol.
„Diagnosticul inițial a fost o ruptură la aductor, iar staful medical al naționalei Spaniei nu a considerat că este vorba despre o accidentare gravă. Examenul RMN a confirmat o mică ruptură de gradul A în partea interioară a coapsei drepte. Jucătorul și-ar putea relua antrenamentele în două sau trei săptămâni și ar putea rejuca în trei sau patru săptămâni”, a precizat unul dintre medicii echipei Liverpool, Peter Bruckner, pe site-ul oficial.
Liverpool va disputa primul meci al sezonului 2010/2011 din Premier League peste o lună, pe 15 august, în compania formației Arsenal.
Fernando Torres, în vârstă de 26 de ani, care s-a accidentat de mai multe ori în sezonul trecut și nu s-a evidențiat în timpul Cupei Mondiale, nu a fost titluar în meciul de duminică seară. Intrat pe teren în minutul 106, el s-a accidentat pe finalul partidei, fiind scos de pe teren cu o targă.
Reprezentativa de fotbal a Spaniei a câștigat Cupa Mondială, după ce a învins selecționata Olandei, după prelungiri, scor 1-0 (0-0), în finala competiției din Africa de Sud, disputată, duminică seară, la Johannesburg.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER