Probleme pentru „El Nino”! Torres va fi indisponibil pentru o lună, din pricina unei accidentări la coapsă!
Atacantul Fernando Torres, care s-a accidentat în finala Cupei
Mondiale, a fost diagnosticat cu o mică ruptură în partea
interioară a coapsei, el urmând să fie indisponibil aproximativ o
lună, a anunțat, miercuri, gruparea Liverpool, la care evoluează
internaționalul spaniol.
„Diagnosticul inițial a fost o ruptură la aductor, iar
staful medical al naționalei Spaniei nu a considerat că este vorba
despre o accidentare gravă. Examenul RMN a confirmat o mică ruptură
de gradul A în partea interioară a coapsei drepte. Jucătorul și-ar
putea relua antrenamentele în două sau trei săptămâni și ar putea
rejuca în trei sau patru săptămâni”, a precizat unul
dintre medicii echipei Liverpool, Peter Bruckner, pe site-ul
oficial.
Liverpool va disputa primul meci al sezonului 2010/2011 din
Premier League peste o lună, pe 15 august, în compania formației
Arsenal.
Fernando Torres, în vârstă de 26 de ani, care s-a accidentat de
mai multe ori în sezonul trecut și nu s-a evidențiat în timpul
Cupei Mondiale, nu a fost titluar în meciul de duminică seară.
Intrat pe teren în minutul 106, el s-a accidentat pe finalul
partidei, fiind scos de pe teren cu o targă.
Reprezentativa de fotbal a Spaniei a câștigat Cupa Mondială,
după ce a învins selecționata Olandei, după prelungiri, scor 1-0
(0-0), în finala competiției din Africa de Sud, disputată, duminică
seară, la Johannesburg.