Probleme pentru Juventus. FIFA a deschis o procedură disciplinară în cazul transferului lui Pogba. Ce nereguli ar exista

Federația Internațională de Fotbal (FIFA) a deschis o procedură disciplinară împotriva clubului italian Juventus Torino, după mai multe investigații asupra transferului lui Paul Pogba la Manchester United, scrie Associated Press.

Acuzațiile care li se aduc celor de la Juventus Torino nu au fost făcute publice de către cei de la FIFA, însă presa internațională notează că ar fi vorba despre o încălcare a regulamentelor ce țin de implicarea unei terțe părți la compensațiile plătibile în legătură cu transferul unui jucător. Procedura disciplinară nu îi vizează și pe cei de la Manchester United, conform AP.

Mino Raiola, agentul fotbalistului Paul Pogba, a fost plătit de ambele cluburi și de clientul său și, conform presei internaționale, a câștigat până la 50 de milioane de euro din tranzacția care a fost finalizată în luna august a anului trecut. Paul Pogba a fost transferat, în august 2016, de Manchester United de la Juventus Torino, pentru 105 milioane de euro, cel mai scump transfer din istoria fotbalului.

Conform regulamentului FIFA intrat în vigoare la 1 ianuarie 2015, „niciun club sau jucător nu va intra într-un acord cu o terță parte prin care o terță parte primește dreptul de a participa, fie integral, fie parțial, la compensațiile plătibile în legătură cu viitorul transfer al unui jucător de la un club la altul, sau este în curs de distribuire a unor drepturi privitoare la un viitor transfer”.

MEDIAFAX

Publicat: 21 06. 2017, 17:14
Actualizat: 21 06. 2017, 17:15