Probleme pentru legenda Realului:** Alfredo Di Stefano a fost spitalizat
Fostul fotbalist al echipei Real Madrid, Alfredo Di Stefano, în vârstă de 86 de ani, care suferă de o afecțiune cardiacă, a fost internat, marți, într-un spital spaniol pentru a fi supus unor teste de rutină.
„Di Stefano a fost internat, marți, la spitalul La Fe din Valencia pentru un control. Pacientul se simte bine și va fi supus unui examen de rutină„, a anunțat conducerea spitalului unde, în urmă cu opt ani, Di Stefano a fost supus unei operații de by-pass coronarian.
Potrivit presei, care citează surse din cadrul grupării Real Madri unde Di Stefano este președinte de onoare din 2000, fostului jucător i-a fost detectată o „ușoară aritmie”.
Di Stefano a suferit în 2005 un suferit un infarct de miocard, fiind supus apoi unei intervenții de by-pass coronarian.
Născut la 4 iulie 1926 la Buenos Aires, Alfredo Di Stefano și-a început cariera la echipa River Plate, iar apoi a făcut parte din „echipa de aur” a clubului Real Madrid, în perioada 1953-1963, când spaniolii au cucerit de cinci ori Cupa Campionilor Europeni. Câștigător al Balonului de Aur în 1957 și 1959, Di Stefano a cucerit de opt ori campionatul Spaniei și a fost de cinci ori cel mai bun marcator din Primera Division.
sursa: Mediafax