Probleme pentru Piovaccari după ce s-a despărțit de Steaua. Italienii dezvăluie în ce situație se află
Situația lui Federico Piovaccari a rămas neclară după ce împrumutul la Steaua i-a expirat și s-a întors la Sampdoria. Site-ul calciomercato.com susține că salariul pe care-l are atacantul italian la Doria este principala problemă pentru viitorul său.
Sub titlul „Sampdoria: ce se va întâmpla cu Piovaccari?”, sursa citată pune accentul pe incertitudinea în care se află cariera jucătorului de 29 de ani. „Este gata să se întoarcă în Italia, după un sezon interesant în tricoul Stelei, în care a marcat 16 goluri și a jucat în Liga Campionilor„, scriu cei de la calciomercato.com. Aceste date par să nu cântărească prea mult însă în ochii celor de la Sampdoria: „Contractul său încă este la Sampdoria, dar nu face parte din proiect”.
În aceste condiții, Piovaccari se vede nevoit să-și caute un nou angajament, cel mai probabil tot în Italia. O piedică în acest sens este salariul său, susțin jurnaliștii italieni. Piovaccari are la Sampdoria un contract de 700.000 de euro pe an, iar viitoarea echipă nu l-ar putea convinge pentru mai puțin de 500.000 de euro, pretind cei de la calciomercato.com: „Un salariu solid pentru Sampdoria și pentru cei care vor să încerce să-i dea a doua șansă în Italia”.
Pretențiile financiare ale italianului l-au îndepărtat și de la Steaua. Campioana României avea prima opțiune de transfer după expirarea împrumutului, dar a anunțat încă din iarnă că nu o va activa, din cauza salariului pe care-l cere Piovaccari. În perioada în care a jucat în Ghencea, Steaua i-a suportat doar 200.000 de euro din contract, restul sumei fiind acoperită de Sampdoria.