Proiect grandios pentru Barça!** Cum poate arăta viioarea bijuterie de cinci stele a catalanilor
Barcelona domină fotbalul european în ultimele sezoane, iar președintele Sandro Rosell are un plan grandios pentru Messi&Co.
Acesta vrea să construiască un nou stadion conform noilor standarde internaționale. Inițial, catalanii voiau să renoveze actualul stadion, dar în urma unor studii s-a descoperit că arena construită în 1957 se poate prăbuși în timpul lucrărilor.
Rosell încearcă să facă un schimb de terenuri cu Universitatea din Barcelona, iar actualul stadion poate deveni campus universitar în viitor.
Proiectul noului stadion prevede ca exteriorul arenei să fie plin de ecrane led de ultimă generație care să transmită reclame tot timpul. În acest mod s-ar strânge 200 de milioane de euro anual, iar investiția în noul stadion s-ar amortiza rapid.
Această tehnologie este folosită în prezent la noul centru „La Masia”, acolo unde două ecrane uriașe, de 250 de metri pătrați fiecare, emit 24 din 24 de ore.
Catalanii vor să mărească și numărul de locuri, de la 99.354 cât are în prezent, la 110.000 de locuri, acest lucru urmând să aducă venituri și mai mari clubului.