Promisiunea pe care șeicul lui Al Hilal i-a făcut-o lui Gigi Becali în urmă cu o lună. Ce mesaj i-a transmis atunci

Steaua a sesizat FIFA, după ce Al Hilal n-a reușit să-și onoreze obligațiile financiare în cazul transferului lui Mihai Pintilii.

Au trecut 6 luni de la transferul lui Pintilii la Al Hilal, iar Steaua nu a primit nici până în prezent cele 2.8 milioane de euro pe care arabii și-au luat angajamentul că-i vor plăti în schimbul mijlocașului de 30 de ani. Site-ul sportakhbar.com susține că s-a ajuns la această situație după ce prințul Abdulrahman bin Musa’ad – cel care deține clubul – a intrat în unele afaceri păguboase.

Potrivit sursei citate, patronul lui Al Hilal și-a luat angajamentul în fața conducerii Stelei că va plăti toate datoriile după ce echipa își va încheia aventura în Liga Campionilor Asiei. Competiția s-a încheiat încă de acum o lună, când Al Hilal a pierdut finala în fața australienilor de Western Sydney. Însă prințul Abdulrahman bin Musa’ad nu și-a onorat promisiunea făcută atunci.

În cazul în care cele două cluburi nu vor ajunge la înțelegere, iar FIFA i-ar da Stelei dreptate, Al Hilal riscă să primească interdicție la transferuri.

Publicat: 19 12. 2014, 20:35
Actualizat: 19 12. 2014, 21:17