„Proteza ‘tomahawk'”!** Vezi cum își îmbunătățește Ronaldo evoluțiile!

Ronaldo și Higuain sunt de neoprit în atacul lui Real Madrid.
Portughezul a bifat cel de-al 17-lea gol în Primera, în timp ce
„Pipita” a ajuns deja la cota 23.
Fostul idol de pe Old Trafford „ține aproape” în disputa de la
distanță cu Leo Messi, iar una dintre explicațiile pentru jocul său
excepțional este reprezentată de noua proteză dentară pe care o
poartă în timpul meciurilor.

În disputa de pe Bernabeu, cu Atletico, CR9 nu a mai înscris, însă
a uimit pe toți etalându-și „aparatul dentar”. Imediat, jurnaliștii
de la Marca au căutat explicația pentru decizia lusitanului de a
purta proteza în timpul meciurilor. Evident, primul lucru la care
s-au gândit spaniolii a fost că Ronaldo dorește să se protejeze de
duelurile cu adversarii, dar săpând mai adânc au descoperit că
aceasta nu are sub nicio formă rol de apărare, așa cum se întâmplă
în cazul boxerilor, de exemplu.

Deși pare greu de crezut, acest aparant dentar este menit să
crească performanța sportivă, purtarea lui ajutând la un mai bun
echilibru și la dobândirea unei forțe superioare. Santiago Costa,
unul dintre cei mai cunoscuți stomatologi din peninsula iberică a
explicat exact în ce fel îmbunătățește proteza randamentul unui
jucător.

Mandibula este fixată și stă în poziție corectă, fiind
perfect aliniată cu toracele, craniul și creierul. Mușchii feței se
contractă în momentul în care deschizi și închizi gura și prin
folosirea acestei proteze se obține o creștere destul de importantă
a forței. În medicină, această acțiune de potențare a mușchilor
poartă denumirea de reflex neuromuscular; fotbalistul simte o mai
mare putere în brațe și în picioare.
„, a explicat
stomatologul în Marca.

100
de euro este costul aproximativ al protezei purtate de Cristiano
Ronaldo

Publicat: 31 03. 2010, 12:01
Actualizat: 31 03. 2010, 13:26