PSG continuă pe încă un front. Echipa lui Tuchel s-a calificat în semifinalele Cupei Franței
Paris Saint-Germain s-a calificat în semifinalele Cupei Franței, marți seară, după victoria în fața echipei Dijon, scor 3-0.
Angel Di Maria a deschis scorul după doar opt minute. Argentinianul a primit o pasă în adâncime de la Julian Draxler și l-a lobat pe portarul oaspeților. Peste 20 de minute, tot Di Maria a înscris, majorând avantajul parizienilor după o nouă pasă decisivă a lui Draxler. Scorul final a fost stabilit de Thomas Meunier, în minutul 76, care a primit o pasă în careu de la Chouopo-Moting.
Celelate trei sferturi de finală se vor disputa între Rennes-Orleans, Lyon-Caen și Vitre-Nantes. Tragerea la sorți pentru stabilirea meciurilor din semifinalele Cupei Franței va avea loc pe 28 februarie.
„Am jucat bine, în special în prima repriză. Am avut multe ocazii și a fost un meci interesant împotriva unei echipe de calitate. Repriza secundă a fost puțin prea deschisă pentru stilul meu, am lăsat prea multe spații. Un club precum PSG vrea obținerea oricărui trofeu. E important să continuăm cu victoriile, ne ajută la moral. Trebuie să ne arătăm foamea de câștig”, a declarat Thomas Tuchel, antrenorul lui PSG, la finalul meciului, potrivit site-ului oficial al campioanei Franței.
- PSG: Buffon – Kehrer, Silva, Kimpembe – Meunier, Verratti, Paredes (82′ Dagba), Bernat – Di Maria (82′ Diaby), Draxler (81′ Nkunku) – Choupo-Moting
- Dijon: Runarsson – Chafik, Coulibaly, Lautoa, Aguerd, Haddadi – Balmont, Sliti (77′ Keita), Amalfitano – Tavares (78′ Said), Kwon (68′ Sammaritano)