PSG se îndreaptă spre Ligue 2

Bugetul de aproape 80 de milioane de euro nu i-a ajutat pe parizieni să aibă o viață ușoară în acest sezon. Dimpotrivă. PSG este la un pas de retrogradare, după 0-3 la Caen.

După 34 de etape, PSG este pe locul 18, retrogradabil, fiind la trei puncte de ultima poziție care ar menține-o în prima divizie. Urmează meciuri cu Auxerre, Toulouse și Sochaux, care nu au scăpat de emoții, dar  și cu Saint-Etienne, echipă angrenată în lupta pentru participarea în Cupa UEFA. Cum s-a ajuns aici, având în vedere bugetul impresionant? Managementul prost al lui Alain Cayzac, absența transferurilor puternice, forma slabă a lui Pauleta (doar șapte goluri), lipsa de inspirație a antrenorului Le Guen, promovarea unor tineri care nu au dat satisfacție sunt tot atâtea cauze ale dezastrului.

Fanii au ajuns la capătul răbdării. Sâmbătă au vandalizat cantonamentul de la Camp des Loges, scriind mesaje împotriva conducerii și a antrenorului: „Dacă retrogradăm, vă împucăm!“. Rușinea nu ar putea fi ștearsă de câștigarea Cupei Franței (PSG este în semifinale) și nici de triumful din Cupa Ligii.

Publicat: 20 04. 2008, 23:36