George Pușcaș a debutat ca titular în campionatul Italiei pentru Internazionale Milano, în meciul cu Parma, scor 1-1, din etapa a XXIX-a a campionatului Italiei.
Jucătorul de 18 ani a mai evoluat în trei meciuri pentru Inter Milano, însă de fiecare dată a început din postura de rezervă.
Sâmbătă, el a evoluat doar în prima repriză, fiind înlocuit la pauză cu Kovacic.
Meciul Inter – Parma s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, prin golurile marcate de Guarin ’25, respectiv Lila ’44.
UPDATE: Pușcaș a fost înlocuit la pauză cu Kovacic
George Pușcaș a primit în sfârșit șansa de a juca titular pentru prima echipă a lui Inter Milano. Atacantul român a fost trimis în teren din primul minut de Roberto Mancini în confruntarea cu Parma, partida din etapa a 29-a din Serie A fiind prima ca titular pentru Pușcaș în campionatul italian.
Pușcaș (18 ani) a fost promovat în iarnă la prima echipă după ce a impresionat la formația Primavera a lui Inter. Românul a debutat în Serie A în februarie, la meciul cu Sassuolo, intrând în locul lui Palacio în minutul 78.
5 meciuri a jucat Pușcaș pentru echipa mare a Interului în acest sezon (2 în campionat, două în Cupă și unul în cupele europene)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER