Puștiul de 50 de milioane de euro al lui United l-a cucerit pe Sir Alex Ferguson: „La forma pe care o arată, prețul nu este deloc ridicol”

Scoțianul Sir Alex Ferguson și-a format o părere foarte bună despre noul transfer al celor de la Manchester United, Anthony Martial (19 ani), după ce tânărul francez a marcat de trei ori în primele două meciuri jucate pentru „diavoli” în Premier League.

Simbolul „Diavolilor roșii” este de părere că forma arătată de atacantul francez reprezintă răspunsul perfect pentru criticii care considerau că suma transferului (50 de milioane de euro) a fost una „ridicolă”. Tânărul internațional francez a ajuns pe Old Trafford contra sumei de 50 de milioane de euro, fiind cedat de AS Monaco, în ultima zi a perioadei de transferuri. În timp ce prețul său a fost considerat de mulți specialiști ca fiind extraordinar de mare pentru un puști de 19 ani, Martial a răspuns prin cele trei goluri marcate în tot atâtea jocuri (două în campionat și unul în Champions League) pentru noua sa formație.

  • Anthony Martial a reușit o dublă în meciul cu Southampton. Și-a ajutat astfel colegii să se impună în meciul contra echipei lui Florin Gardoș, scor 3-2.

Prezent la lansarea noii sale cărți, Sir Alex a fost întrebat dacă este de părere că prețul lui Martial este „ridicol” așa cum îl caracterizau specialiștii. La auzul acestui cuvânt fostul manager de la United s-a amuzat copios:  „Ridicol? Nu, în acest moment nu este deloc așa

În 1986, clubul Manchester United avea o valoare totală de piață de aproximativ 10 milioane de lire sterline, în timp ce estimările actuale situează clubul la o valoare de piață de două miliarde de lire.

În vârstă de 73 de ani, „Fergie” a mai declarat: „Când am ajuns prima oară pe Old Trafford nu m-am putut baza pe investiții majore. I-am semnat pe Viv Anderson și Brian McClair pentru un milion de lire, iar apoi pe Mark Hughes pentru 1,8 milioane

Leading este numele cărții lansate de Sir Alex Ferguson și este bazată pe arta de a conduce.

                                                                      articol scris de Andrei Pal

Publicat: 23 09. 2015, 12:17
Actualizat: 23 09. 2015, 12:18