Joao Felix (19 ani) a fost protagonistul unui transfer spectaculos în această vară, de la Benfica la Atletico Madrid, pentru 126 de milioane de euro. Înainte de derby-ul din capitala Spaniei, dintre Atletico și Real Madrid, primul său antrenor, Renato Paiva, a acordat un interviu pentru Marca.
Acesta a dezvăluit că l-a sfătuit pe tânărul fotbalist lusitan să aleagă o altă destinație. Paiva ar fi preferat ca Felix să semneze cu Manchester City, deoarece îl admiră pe antrenorul Pep Guardiola: „Eu i-am spus că aș prefera să meargă la City sau Barcelona. La Manchester City pentru Guardiola, iar la Barcelona pentru modul în care joacă. Calitățile sale erau mai bune pentru acel stil de joc. Respect Atletico, însă cred că era mai bine să meargă la City, în special pentru Guardiola”, a spus Renato Paiva, potrivit Marca.
Felix a înscris de două ori pentru Atletico Madrid, în cele șapte partide din acest sezon în La Liga și Champions Legaue. Puștiul portughez a fost crescut de Benfica, dar în perioada junioratului a trecut și pe la rivala FC Porto.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER