Queens Park Rangers, parteneriat cu un club al minorităților sexuale
Queens Park Rangers (QPR), locul 13 în liga a doua din Anglia, a oficializat, luni, un parteneriat cu FC London Titans, un club al minorităților sexuale.
Colaborarea a fost anunțată pe 1 februarie, luna oficială a campaniei „Fotbal versus Homofobie”, recunoscute pe plan mondial. Înțelegerea include o prezență mai mare a reprezentanților minorităților sexuale în tribunele stadionului Loftus Road, unde QPR dispută meciurile de acasă. De asemenea, antrenorii clubului QPR vor face mai multe antrenamente cu jucătorii de la FC London Titans.
„Suntem mândri, la nivel de club, să oferim o șansă jucătorilor, indiferent de orientarea lor sexuală. Să colaborăm cu cei de la Queens Park Rangers este un pas important pentru clubul nostru și pentru a promova egalitatea de șanse, ca element de bază al fenomenului fotbalistic”, a spus Phil Steer, managerul FC London Titans, citat de presa din Marea Britanie.
FC London Titans evoluează în liga națională a fanilor care susțin drepturile homosexualilor.