Radu Drăgușin, fundașul formației Tottenham Hortspur, s-a mutat într-o altă locuință după transferul în Premier League.
Internaționalul român a locuit până zilele tercute în complexul inaugurat în 2018 de Tottenham, unde există un hotel modern cu 40 de camere, piscină, sală de forță, sală de cinema, restaurant și cameră pentru jocuri video.
Fundaşul Radu Drăguşin a semnat, pe 12 ianuarie 2024, un contract valabil până în 2030 cu Tottenham Hotspur, urmând să poarte tricoul cu numărul 6.
”La Tottenham ai totul pregătit, ai oameni care te ajută cu casa, cu mașina, cu asigurările. Și-a găsit o casă, stă cu prietena lui, îi place zona aceea mai liniștită.
Are un peisaj frumos, vede toată Londra. E frumos, e liniștit”, a explicat Florin Manea, agentul lui Radu Drăgușin, la Digi Sport.
Radu Drăgușin a intrat în ultimele minute ale meciurilor cu Manchester United, Brentford și Everton, dar a stat pe banca de rezervă tot timpul în intervalul ultimelor două partide de campionat.
Valoarea transferului lui Radu Drăguşin de la Genoa la Tottenham se ridică la 25 de milioane de lire sterline (29 milioane euro), românul fiind al doilea jucător recrutat de Spurs în această iarnă, după atacantul german Timo Werner.
Svetlana, mama lui Radu Drăgușin, susține că fiul său trebuie să rămână răbdător și încrezător și că îi va veni și lui rândul la Spurs să joace titular.
„Mi-aş fi dorit să fie prezent în România, dar el are pregătire şi aşteaptă cuminte rândul la Tottenham.
Italia e o ţară foarte frumoasă, dar şi Anglia e primitoare, ne simţim bine. Radu are treaba lui acolo şi speram să se acomodeze. Ceea ce trebuie să înţelegem cu toţii e că Radu e un fotbalist tânăr într-o echipă de mare valoare şi trebuie să avem răbdare”, a declarat mama fotbalistului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER