Radu Ștefan, achitat de federația italiană în cazul presupului salut nazist
Fundașul Ștefan Radu și clubul său Lazio au fost achitați de Comisia de Disciplină a Federației Italiene de Fotbal (FIGC) în cazul presupusului salut nazist făcut de fotbalistul român la adresa fanilor formației romane, informează La Repubblica
Ștefan Radu a fost deferit, la 19 iunie, Comisiei de Disciplină pentru că a salutat galeria echipei Lazio cu un gest asemănător salutului nazist, la meciul cu formația SSC Napoli, din 7 aprilie.
„Procurorul Federal l-a deferit Comisiei de Disciplină pe fotbalistul echipei Lazio, Ștefan Radu, pentru că și-a salutat fanii cu mâna dreaptă ridicată și întinsă, la fel ca salutul nazist. De asemenea, și împotriva clubului a fost declanșată o procedură disciplinară pentru responsabilitatea avută în acest caz„, se arăta în comunicatul de atunci al FIGC.
În 7 aprilie, Ștefan Radu a salutat galeria echipei romane cu un gest asemănător salutului nazist, după meciul cu Napoli, scor 3-1, din etapa a XXXI-a a campionatului Italiei, conform imaginilor prezentate de presa italiană. „Printre atâtea gesturi de bucurie, a fost fotografiat și salutul fundașului Ștefan Radu către Curva Nord. Românul i-a salutat pe tifosi cu brațul drept ridicat, într-un fel de salut roman„, a scris atunci agenția Ansa.
La 8 aprilie, Lazio Roma a dat publicității un comunicat, pe site-ul oficial, în care susține că gestul lui Ștefan Radu de la finalul meciului cu Napoli nu face apologia fascismului, fundașul doar sărbătorind victoria alături de fani. Radu a fost audiat, în 18 aprilie, timp de o oră și jumătate, de procurorul federal Stefano Palazzi în legătură cu acest caz.
sursa: Mediafax